De ce 2014?
Anul 2014 este emblematic pentru angajarea de medici. După aderarea Bulgariei și a României la Uniunea Europeana, precum și a Croației, demografia medicală franceză a suferit mai multe modificări.
Piața joburilor medicale franceze a primit un număr mare de medici provenind din aceste țări. Între 2007 și 2014, Colegiul Medicilor constata că efectivul medicilor înscriși cu regularitate a crescut cu putin peste 10%. Mai mult de 55% dintre medicii acestui grup sunt născuți într-una din țările Uniunii Europene. Astfel, putem vedea o oarecare corelație între creșterea efectivului de medici pe piața joburilor medicale din Franța și intrarea Bulgariei și a României în Uniunea Europeana.
De ce a apelat Franța la medicii din UE?
Principalul motiv este stabilirea unei liste limitative pentru studenții la medicina în anii ‘80. Din această cauză, în fiecare an Ministerul Sănătății fixează numărul limită a studenților înscriși la medicină. La momentul respectiv, scopul a fost evitarea pauperizarea profesiei medicale. În același timp, populația franceză a cunoscut schimbări importante: îmbătrânirea populației, mobilitatea… În ultimul deceniu, această listă redusă a studenților este într-o constantă creștere.
Totusi, pentru a forma un profesionist în domeniul sănătății e cale lungă. Pentru a deveni medic specialist, se fac mai mult de 10 ani de studii și ținând cont ca noii medici sunt foarte solicitați, alegerea lor este cat se poate de dificilă. Dacă remunerația nu este un factor determinant, localizarea geografică a postului poate deveni un factor cheie în alegerea postului.
Pe de alta parte, imigrarea medicilor din Europa de Est coincide cu fluxurile migratorii generale. Orientările politice ale Europei au făcut ca aceasta din urmă să ofere noi oportunități către aceste țări încă de la începutul anilor 2000. În practică, aceasta înseamnă că dacă până în 2007 medicii romani și bulgari trebuiau să-și valideze diplomele printr-o procedură lungă și plictisitoare, după aderarea lor la Uniunea Europeană, diplomele acestora au fost recunoscute automat în Franța. La acest fapt se adaugă și regula liberei circulații de care pot să profite astfel cetățenii bulgari și romani. Recrutarea și angajarea acestora devine o opțiune din ce în ce mai plauzibilă.
Totuși, înainte de 2014, pentru ca o instituție de sănătate să angajeze un medic bulgar sau român, era necesar să se facă demersuri la prefectura din regiune, pentru a se obține un titru de sejur pentru medic. Procedura a fost între timp simplificată, timpul și investiția în resurse umane fiind singurele condiții de recrutare.
Cum evoluează piața locurilor de muncă în domeniul medical?
Colegiul Medicilor observă o diminuare a numărului de medici pe teritoriul francez. Nu putem da vina doar pe lista redusă a numerus clausus. De fapt, aproape 25% din absolvenții la medicină din Franța nu aleg sa profeseze medicină: aceștia preferă să se alăture grupurilor farmaceutice sau aleg o activitate administrativă sau jurnalistică. Asistăm, de asemenea, la un fenomen de îmbătrânire a profesioniștilor din domeniul medical.