GASITI UN LOC DE MUNCA IN FRANTA

18 Rue Rémy Dumoncel, 75014 Paris

+33 (0)1 40 47 92 88
Marturie - Dr. Anca I., anestezist român: «Pacienții francezi au încredere chiar dacă simt accentul străin!»

Marturie – Dr. Anca I., anestezist român: «Pacienții francezi au încredere chiar dacă simt accentul străin!»

Dr. Anca I. a avut amabilitatea să ne vorbească despre părerea sa cu privire la sistemul medical francez, despre modul de integrare al medicilor străini și despre începutul experienței sale într-un spital din Franța.

Intrebari pentru DR. ANCA, medic roman

Cum a decurs prima dumneavoastră zi de muncă la spital?

Prima mea zi a decurs foarte bine! Am fost impresionată pentru că am făcut cunoștință cu toată lumea, colegi, alți medici, pacienți. Am stat printre ei și am descoperit sistemul care este complet diferit de al nostru, nu am fost tratată într-un mod special, ci am început să lucrez precum ceilalți.

Cum se comportă personalul spitalului cu medicii români?

Personalul spitalului este foarte amabil, mereu gata să ajute și foarte politicos! La spital totul este informatizat: prescrierea tratamentelor, rețetele și analizele medicale. Colegii mă ajută foarte mult.

Există diferențe cu privire la responsabilități între medicii români și francezi?

Nu cred că există vreo diferență între români și francezi în această privință. Toți medicii au responsabilitatea actului medical.

Câte ore lucrați pe  zi?

Lucrez 8 ore pe zi dintre care o oră este pauza de prânz.

Faceți gărzi la domiciliu? Câte?

Nu, eu nu fac gărzi la domiciliu. Eu fac doar  gărzi la locul de muncă (4, 5 gărzi pe lună). Există o diferență între sistemul francez și cel românesc. Aici există gărzi la domiciliu. Există medici care fac gărzi la spital, dar și la domiciliu. În timpul unei gărzi la domiciliu  medicul se află la el acasă, dar este disponibil la telefon când avem nevoie de el; el va da sfaturi sau se va deplasa la spital pentru a rezolva problema.

Ce faceți în timpul liber? Cercetări pentru documentarea voastră personală?

În timpul liber călătoresc mult, citesc, ascult muzică și bineînțeles încerc să mă documentez (medicină, istoria regiunii Bretagne).

Cum se comportă pacienții francezi cu medicii români?

Pacienții sunt înțelegători și au încredere chiar dacă simt accentul străin. Este adevărat că  pun mai multe întrebări decât pacienții români; sunt curioși cu privire la afecțiunile lor și vor să le vorbim mult.

Cât câștigați în Franța?

Aici câștig 3800 de euro net plus 1200 sau 1500 euro pentru gărzi. Plătesc totodată impozite (acesta se plătește după un an și jumătate).

 

Vă surâde ideea unei cariere medicale în Franța? Echipa P&P Conseil vă dedică următorul articol: avantajele unei cariere medicale în Franța.